12 ianuarie Concert Ansamblu de Chitare

Joi, 12 ianuarie 2017, ora 19:00, Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, str. Ion I. C. Bratianu, nr. 25

Concert Ansamblu de Chitare

Concertul va avea loc în Sala Studio, începând cu ora 19:00, sub conducerea muzicală a conf. univ. dr. Constantin Andrei.

Ansamblul de Chitare al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca s-a format în anul 2000, la patru ani de la înfiinţarea clasei de chitară, sub îndrumarea profesorului Constantin Andrei. Pe lângă genul cameral tradiţional de duo, trio şi cvartet, Ansamblul de Chitare sau orchestra chitariştilor a fost şi rămâne o entitate mult îndrăgită de către toţi chitariştii care au făcut şi fac parte din componenţa lui, datorită posibilităţilor  timbrale şi expresive pe care le descoperă, precum şi repertoriului variat stilistic.

Totodată trebuie menţionat faptul că studenţii care alcătuiesc ansamblul de chitare sunt laureaţi ai unor prestigioase festivaluri şi concursuri de chitară din ţară şi străinătate.

Numeroasele recitaluri susţinute de-a lungul anilor, pe plan internaţional cât şi în instituţii culturale de prestigiu, au făcut ca Ansamblul de Chitare să se numere printre formaţiile de prestigiu ale Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima”, aducând de fiecare dată bucurie şi căldură în sufletele spectatorilor. În perioada 1-3 mai 2011, Ansamblul de Chitare a fost invitat să participe la Festivalul de Orchestre şi Ansambluri de Chitare de la Ruse, Bulgaria, a susţinut concertul de închidere al Festivalului, iar prestaţia lor artistică a fost apreciată cu îndelungi aplauze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *