13 august Expozitia Dóczy Berde Amál – selecție din operă

Duminica, 13 august 2017, ora 10.00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expozitia Dóczy Berde Amál – selecție din operă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Fundația Házsongárd, Galeria Quadro și Asociația Clujul Comoară vă invită să luaţi parte la  expoziţia „Dóczy Berde Amál – selecție din operă”.

Începutul carierei artistice a pictoriței Dóczy(né) Berde Amál (1886, Cățcâu – 1976, Cluj) a fost marcat de un moment emblematic: o scrisoare pe care fetița de cinci ani a scris-o îngerului, cerându-i o pensulă pentru Crăciun. Din anul 1900 s-a păstrat o serie de studii după natură, realizate în acuarelă, care dau dovada unui talent ferm, unui colorit curajos, compunere proaspătă și observație aprofundată a realității. După obținerea unei diplome de pedagog, tânăra își continuă studiile de artă în școli private din München (1913), Cluj (1915-1918, sub îndrumarea lui Ács Ferenc) și Baia Mare (unde beneficiază de corecturile lui Thorma János și Réti István).

Artista și-a deschis prima expoziție personală în anul 1913 la Aiud, localitate unde a activat ca profesor în perioada 1919-1921. În urma căsătoriei, născând doi băieți, a reușit, pe lângă viața de familie, să-și construiască opera artistică în mod perseverent. Dóczy(né) Berde Amál a fost una dintre puținele femei din prima jumătate a secolului XX care a rămas fidelă crezului și pasiunii sale artistice. Arta sa a fost inspirată și de viața de familie, pictând adesea scene de familie și folosind membrii familiei (mama, sora – scriitoarea Berde Mária, cei doi băieți) drept model.

Din 1919, participă la expozițiile colective ale artiștilor din Transilvania, expune la Salonul Oficial din București şi își prezintă regulat lucrările în expoziții personale în orașe din Transilvania, precum și la Debrecen și Budapesta.

Arta ei a fost marcată de pictura plein air băimăreană și de tradiția scenelor de gen specifice artei müncheneze. Caracterul picturii sale este determinat de riguroasele peisaje montane, portretele intime și pline de caracter realizate în cercul familial, precum și compozițiile etnografice, în care se simte, deopotrivă, adularea fovistă a culorii, dar și un respect documentarist față de tema dată.

În cronica expoziției ei personale, care a apărut în revista Pásztortűz în anul 1922, cronicarul, care s-a semnat cu monograma B.M., o numește pe tânără pictoriță, reprezentantă a Școlii de la Baia Mare, una dintre cele mai caracteristice reprezetnante a „picturii cromaticii înflăcărate”.

Putem afirma cu certitudine că Dóczy Berde Amál a realizat una dintre operele cele mai impunătoare ale artei transilvane a secolului XX, chiar dacă arta sa ne este cunoscută într-o proporție destul de mică și nici expoziții retrospective sau monografie nu au contribuit în ultimele decenii la o mai bună cunoaștere.

Prin titlul expoziției, „selecție din operă”, recunoaștem că descoperirea operei de o viață a artistei este încă în curs de cercetare, unele perioade din activitatea sa de peste cinci decenii fiind, în prezent, aproape necunoscute. Însă și acestea sunt suficiente să sugereze că ne aflăm în fața picturilor unei artiste care, deja la începutul anilor 1920, și-a coagulat un univers vizual distins și care, la vârsta de optzeci de ani, se exprima încă în tablouri viguroase și proaspete.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 27 august 2017.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *