18 iulie Expoziţia de artă populară

Marti, 18 iulie 2017, ora 12.00, Galeria Arte, str. Vasile Alecsandri, nr. 1

Expoziţia de artă populară – expoziţie permanentă

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj, organizează expoziţia de artă populară conţinând lucrările de final de an realizate în cadrul cursurilor de ţesut-cusut de la Bedeciu, Rugăşeşti, Răchiţele şi Cluj-Napoca.

Totodată, cu ocazia vernisajului vor fi înmânate şi diplomele de absolvire pentru cursantele care au frecventat cursurile de ţesut-cusut ale renumitului meşterului popular Elvira Gavriş, onorată în anul 2005 cu titlul de Academician al Artelor Tradiţionale de către dr. Corneliu Bucur, pe atunci directorul Muzeului ASTRA din Sibiu. Cursurile de ţesut-cusut ale Elvirei Gavriş au început în anul 2008 cu deschiderea cursurilor de la secţia exterioară Bedeciu, extinse curând la Cluj-Napoca, fiind urmate în 2015 de cel de la Căşeiu-Rugăşeşti şi în 2016, de cel din localitatea Răchiţele, comuna Mărgău.

Program de vizita:  luni – vineri, între orele 12.00 – 20.00, excepţie făcând luna august când galeria va fi închisă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *