Cluj Coffee Festival aduce Clujul alături de orașele în care acest eveniment a devenit tradiție: Londra, Amsterdam, Istanbul, New York.

SCA România vă invită între 8 și 10 septembrie să petreceți trei zile pline de surprize aromate și să pătrundeți secretele cafelei alături de nume sonore ale campionatelor mondiale de profil.

Festivalul își va deschide porțile în fiecare zi între 10:00 și 20:00, la IMPACT HUB.Evenimentul va reuni producătorii locali, importatorii de cafea naționali și internaționali, produse conexe. Ne adresăm în primul rând tuturor iubitorilor de cafea din Cluj-Napoca, așteptăm însă numeroși oaspeți din țară și din străinătate, purtați de pasiunea pentru inegalabila aromă.

Se vor organiza traininguri, workshopuri, prezentare de noi produse, demonstrații de latte art și degustări ale cafelelor de specialitate. Vă veți întâlni cu specialiști în domeniu care vor fi prezenți pentru demonstrații, public cupping și seminarii.

În cadrul Cluj Coffee Festival, SCA Romania va organiza competițiile campionatelor naționale de BARISTA și ROASTING, cu participare națională și internațională de elită.