Cum a fost la Untold 2017 – editia a 3 a

Untold 2017 a fost si anul acesta o reusita. Acest lucru nu il spunem doar noi, ci majoritatea celor care au fost la festival. Desigur ca sunt si vor fi intotdeauna si voci impotriva acestui festival, care incetul cu incetul devine cel mai de seama brand al orasului Cluj – Napoca si de ce nu chiar al intregii tari.

Festivalul Untold de anul acesta, pentru noi a fost impresionant din toate punctele de vedere, dar si extrem de obositor. Credem ca pentru mai toata lumea participanta la festival, somnul a fost cel mai de temut adversar, insa a meritat din plin.

Cum a fost la Untold  – ziua 1

 

Inca de la primele ore ale diminetii intreg orasul vibra sub amploarea evenimentului ce urma sa inceapa in cateva ceasuri.

Daca mergeai prin oras, era imposibil sa nu vezi mii de oameni fericiti, care isi faceau poze cu bratarile mult dorite si care se indreptau voiosi si nerabdatori spre Pracul Central din oras.

La ora 12:00 cand s-a dat startul oficial penru Untold 2017, inca se faceau ultimele pregatiri organizatorice, pentru ca toata lumea sa se simta asa cum ar trebui: perfect.

Odata cu trecerea orelor, in perimetrul festivalului se adunau din ce in ce mai multi oameni dornici de a trai sau a retrai experienta unica denumita Untold.

Seara numarul celor care au ajuns pe taramul magic de la Untold a ajuns la aproximativ 76.000 oameni.

Artistii care au urcat pe scena principala, dar si pe celelalte scene s-au declarat cel putin surprinsi de amploarea evenimentului si de cum au fost primiti la Cluj – Napoca.

Pe DRAGON’S NEST au urcat în prima zi a festivalului MØ, Redfoo,Charli XCX, Dannic, Dillon Francis, Axwell &Ingrosso, Hardwell și GTA.

 

Cum a fost la Untold – ziua 2

 

Ziua a 2 a inceput cu multa caldura la propriu. Temperatura de afara era deja la valori caniculare inca de la primele ore ale diminetii, si pentru fastivalieri se anunta o zi minunata, in care hidratarea si distractia erau cuvinte de ordine.

Artista Ellie Goulding a urcat pentru prima data pe o scena de la noi din tara.

Pe parcursul reprezentatiei, artista a exclamat de mai multe ori „Te iubesc România” ceea ce a innebunit  ( la figurat ) publicul.

Trupa Vama a debutat la un festival international de amploarea Untold. Dj – ul german Tujamo a facut stadionul sa vibreze pana in zori, fiind unul dintre cei mai apreciati Dj de la Untold.

In ziua a 2 a au fost prezenti aproximativ 82.000 oameni care s-au distrat de minune.

 

Cum a fost la Untold – ziua 3

 

De departe, ziua a 3 a a fost cea mai asteptata. De regula in aceasta zi magica de sambata se atinge apogeul festivalului si distractia tine mult dupa rasaritul soarelui. O surpriza placuta pentru aceasta zi a fost Dj – ul misterios Marshmello.

Acesta a venit pentru prima data la Untold si a ramas profund impresionat de publicul prezent. Reprezentatia lui a fost una de exceptie si aprecierile nu s-au lasat mult asteptate. Ziua a 3 a o putem numi si ziua in care cel mai bun Dj din lume vine la Untold. Desigur, acesta este Armin van Buuren!

Acesta  a marcat 2 mari premiere, si anume: la spectacolul lui stadionul Cluj – Arena si-a atins capacitatea maxima de peste 63.000 de oameni si astfel portile s-au inchis si alte zeci de mii de oameni asteptau sa se mai elibereze putin sa poata lua parte si ei la experienta unica Armin van Buuren.

Dj – ul a urcat pe scena la ora 03:00 si nu s-a lasat dus pana la 08:30, aceasta a fost a 2 a premiera a lui Armin van Buuren in Romania. Pe parcusul celor 5 ore jumatate, nimeni nu a stat. Toata lumea a dansat, a sarit, a cantat, a facut poze si s-a bucurat de concertul asteptat  un an intreg. La fel ca in anii trecuti, si acum Armin van Buuren a demonstrat ca nu intamplator a fost cel mai bun Dj din lume 6 ani consecutiv.

Putem spune ca Armin stie si poate sa distreze aproape 100.000 de oameni timp de 5 ore neintreput, ceea ce este impresionant. Avand in vedere ca anul trecut  reprezentatia lui a fost pana la ora 7 dimineata, mai toata lumea se astepta ca anul acesta sa fie tot cam la fel. Insa, Armin van Buuren a surprins pe toti cu energia sa, si concertul a luat sfarsit abia pe la 08:30.

Toata lumea era extenuata, dar fericita. Dupa concertul sustinut de Armin van Buuren putem spune ca niciodata nu am vazut oameni mai fericiti. Pentru participantii la festival, Armin van Buuren inseamna distractie maxima pana la rasarit.

Artistul s-a declarat indragostit de Romania si la final a promis ca ne revedem la Untold 2018. In ultima zi de festival a fost apogeul de public: aproximativ 93.000 de oameni, care au luat parte la experienta unica Armin van Buuren.

Cum a fost la Untold  – ziua 4

 

Ziua a 4 a a inceput cu o mare de oameni extenuati dupa reprezentatia celui mai bun Dj din lume: Armin van Buuren.

Insa pe parcursul zilei oamenii incepeau sa se refaca, astfel incat seara sa fie pregatiti de ultima noapte de distractie pe taramul magic Untold.

In aceasta zi au fost prezenti aproximativ 86.000 de oameni care au dansat pana la epuizare pe ritmurile Afrojack, Martin Garrix, Steve Aoki si altii. De altfel, Steve Aoki a ramas surprins de atmosfera creata de fani si si-a prelungit setul cu inca o ora.

Untold 2017 a fost aproape perfect. Evident ca mai au loc imbunatatiri, dar asta e valabil pentru toate festivalurile mari din lume. Ei bine, Untold este unul dintre cele mai mari si mai importante festivaluri ale lumii. Acest lucru nu il spunem doar noi , ci si Armin van Buuren si miile de oameni din toate colturile lumii care au venit la Cluj – Napoca pentru a lua parte la experienta unica Untold.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *