Curs de desen pentru incepatori

Atelierele Verde Cub te invită în 16 septembrie 2017 la un curs de desen pentru începători.

Desenul este o artă în sine, dar constituie în acelaşi timp şi punctul de pornire, baza picturii, deoarece prin observarea liniilor, formelor, luminii şi umbrelor, ne obişnuim ochii să surprindă detaliile, proporţiile şi ne exersăm coordonarea creier-mână.

Pe parcursul celor 10 şedinţe vom învăţa noţiuni de paginaţie, construcţie, perspectivă, compoziţie şi valoraţie pornind de la forme geometrice simple, natură statică şi ajungând la abordarea figurii umane.

Vom experimenta tehnicile de lucru în creion, cărbune, sanguină şi desenul în pensulă având ca suport hârtia.

Cursul se desfăşoară pe parcursul a 10 şedinţe a câte 3 ore, o dată pe săptămână, sâmbăta, începând cu data de 16 septembrie. Excepţie face data de 30 septembrie când nu se va ţine atelierul. Grupele vor fi de maxim 5 participanţi, urmând ca orarul să-l stabilim de comun acord.
Vârsta minimă pentru participare este de 14 ani. Vârstă maximă nu există.

Costul cursului de desen este de 700 ron şi se achită în 2 tranşe, în prima şi a cincea şedinţă. Toate materialele sunt oferite de atelier şi sunt incluse în costul cursului. Pentru plata integrală la prima şedinţă precum şi pentru fiecare persoana în plus înscrisă vei beneficia de o reducere de 5%.

Informaţii şi detalii legate de înscriere la tel 0741609453.

Există şi posibilitatea achitării în avans în contul Societăţii Verde Cub RO38BTRLRONCRT0374304901 deschis la BT Cluj , cu menţiune “ Curs desen si Numele Participantului” .

Adresa: Atelierele Verde Cub, Blv. 21 Decembrie 1989, nr. 146, etaj 1, ( în cadrul Imprimeriei Ardealul).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *